Veverka Blues

Seară. Un loc unde timpul trece mai încet. Un foc de tabără. În jurul lui - oameni buni și frumoși. Scântei sar care-ncotro, iar cineva cântă un blues la chitară.

Un om improvizează versuri într-o limbă pe care niciunul din cei adunați în jurul focului nu o înțelege, dar care le intră tuturor în suflet. Un om care zâmbește cu tot sufletul, care te umple inexplicabil de bucurie prin simpla lui prezență.

René cântă Veverka Blues. Și o să îl aud de fiecare dată când o să fiu lângă un foc, cu oameni buni și frumoși și cu scântei nărăvașe. În traducere (cât se poate de liberă), sună cam așa: „am văzut arici, și-am văzut și o vulpe, am văzut și-o căprioară, dar nicio veveriță... și uite de-aia cânt Veverka Blues.”

Ar mai fi drumul Nick Cave... prilej de discuții, un drum de vorbe din album în album... Și un concert de percuții forestiere, spre mirarea faunei înconjurătoare - poate de aia nu a văzut René veverițe! (sic!)

Ar mai fi multe zile, seri, discuții, concerte, expoziții... carnețele cu notițe și desene...

Sau, pur și simplu, René! 
Bogdan Băicoianu