Pe-un picior de plai, pe-o gura de rai

Pe-un picior de plai pe-o gura de rai, undeva in intre munti si paduri e un mic locsor, un satuc de munte, catun de fapt (dupa clasificarea administrativa) numit Muscel. 

Catun Muscel, Moroieni

Muscel inseamna deal, si intr-adevar sunt multe dealuri prin zona, zona fiind subcarpatica, mai precis intrarea spre Valea Prahovei cum vii dinspre Ploiesti sau Targoviste. Se ajunge relativ usor de la Moroieni, care e pe drumul ce duce de la Targoviste inspre Sinaia, desi drumul inspre Muscel e relativ nou, de cativa ani, de unde si atmosfera speciala de loc pierdut in munti.

Aici, la Muscel sunt cateva gospodarii, adica case de munte presarate pe dealuri.

Oamenii sunt asa cum imi plac mie cel mai tare, senini si cumsecade, marea majoritate oameni in varsta pe care viata intr-o tara lovita de urgia comunista nu i-a inrait asa de tare ca pe majoritatea tocmai pentru ca au locuit toata viata in acest mic locsor de rai, unul dintre cele mai frumoase locuri in care am fost vreodata pana acum.

La Muscel am ajuns prima oara in primavara lui 2012 la invitatia unor prieteni foarte dragi mie Laur si Amandine. Aici l-am cunoscut pe Ovidiu, a carui zi de nastere era pretextul acestei iesiri la aer curat, tartorul principal al invaziei tineretului in aceasta oaza de liniste. Ovidiu are o casuta parca desprinsa din povesti si o gradina mare si frumoasa cu o priveliste minunata, doi copii extraordinari si multi prieteni care sunt oameni foarte frumosi. Montagnard, roacker, hipiot si spirit liber (asa cum sunt cam toti oamenii care vin aici) dar si intreprinzator totodata acest Ovidiu, Florea pe numele sau complet , a pus de un mic festival de vara aici la Muscel, festival care se numeste CloverFest si care ajunge in acest an la a 4-a editie.

Vizita in 2012 a fost absolut memorabilia pentru mine. Nu s-a intamplat nimic special dar totul a fost foarte special. A fost un camping si un mare foc de tabara cu gratar, muzica si baute pana dimineata de care n-am facut din liceu cred, iar sentimentul a fost unul aboslut deosebit.
N-am fost foarte multi, dar suficienti cat sa ne simtim minunat de bine, care cu copii, care cu catel sau purcel, ca mine.

Catun Muscel, Moroieni

Am plecat atunci cu intentia serioasa de a reveni si am facut-o la editia de CloverFest de anul trecut din august unde am dat peste aceeasi atmosfera dar cu ceva mai multi oameni si cu muzica live. Am petrecut doua zile foarte chill printe tot felul de oameni misto si cu muzica bunicica, fix cat sa incalzeasca atmosfera. Pe langa concerte s-au intamplat tot felul de alte lucruri si am cunoscut alti oameni frumosi. Cu siguranta o sa ajung si anul asta fie la festival fie altcandva sau de mai multe ori pentru ca iubesc acest locsor minunat care se afla langa locul unde am cresut si eu si mi-am petrecut copilaria, Poiana Tapului, intre Busteni si Sinaia.

Catun Muscel, Moroieni 

Am plecat ultimul dintre prietenii mei in lunea dupa festival si am luat-o pe un drum nou, traversand dealurile inspre satul Talea si mai apoi Breaza de unde mi-am continuat peregrinarile de vara cu autostopul prin Transilvania si prin munti. A fost un drum absolut minunat, cu niste peisaje absolut paradisiace. Va sfatuiesc sa ajungeti si voi macar odata in viata la Muscel si o sa vedeti ca cele spuse de mine sunt adevarate.

Vicentiu